Legenda manastirii Putna

Legenda mânăstirii Putna

Pe vremea când trăia Sfântul Daniil Sihastrul, se zice că a venit la el, într-o zi, Sfântul Ștefan cel Mare, cu un slujitor, având mare supărare din pricina duşmanilor ţării. Iar Daniil Sihastrul locuia într-o chilie, postind foarte aspru şi ajutând pe oameni cu sfaturile lui venite, parcă, din cer.

Şi era seară, voievodul era flămând şi ostenit, iar în chilie Sfântul Daniil se ruga. Îndrăznind, voievodul a ciocănit la uşa chiliei. Dar, când sihastrul a deschis, nu mai putea să scoată niciun cuvânt, aşa mare supărare avea.

Atunci, Daniil Sihastrul i-a spus domnitorului că el ştie deja pricina, şi să pună vodă urechea la piciorul lui stâng. „Ce auzi?" „Plânsete, asta aud." „E plânsul ţării", i-a răspuns sihastrul. „Dar la piciorul meu drept, ce auzi?" „Cântece frumoase." „Unde vei auzi aceste cântece, să ridici o mânăstire".

Şi aşa i-a zis Daniil lui Ștefan, ca a doua zi de dimineaţă să se suie pe dealul de lângă chilie şi să tragă cu arcul. Şi unde s-o înfige săgeata, acolo se vor auzi şi cântecele, şi acolo va fi şi locul de mânăstire. Apoi sihastrul i-a ospătat pe musafiri dintr-o bucată de prescură, iar a doua zi Ștefan a tras cu arcul de pe deal. Săgeata s-a înfipt departe, într-un paltin bătrân. Acolo a adus el meşteri pricepuţi care au ridicat o mânăstire mândră: mânăstirea Putna de azi.

Sihastrul îi spusese că, de va ridica această mânăstire, Dumnezeu îi va feri ţara de înfrângeri.

Aşa s-a zidit, conform legendei, pe un loc ales, prima ctitorie a lui Ștefan cel Mare.

La această mânăstire se află mormântul voievodului Ștefan cel Mare şi Sfânt, fiind un important loc de pelerinaj al ţării noastre şi al Moldovei în special.

 Cântec - Când a fost să moară Ștefan

Când a fost să moară Ștefan (fragment)

                                                            de Ștefan Octavian Iosif

Când a fost să moară Ștefan

Multă jale-a fost în țară

Şi la patul lui de moarte

Toţi boierii s-adunară.

Cu un dangăt plin de jale

Mii de clopote dau veste:

Ștefan Vodă al Moldovei,

Ștefan Vodă nu mai este!

Tristă-i mănăstirea Putna,

Porţile deschise-aşteaptă

Strălucit convoi ce vine

Şi spre ea încet se-ndreaptă.

Este Ștefan, azi străbate

Cel din urmă drum din ţară

Dar pe unde trece-acuma,

În măreaţa zi de vară?

Plânge dealul, plânge valea,

Plâng pădurile bătrâne,

Şi poporu-n hohot plânge:

- Cui ne laşi pe noi, stăpâne?

- Eu vă las în grija mare

A lui Dumnezeu cel Sfânt,

Să stea strajă la hotare,

Să păziţi acest pământ!

Şi de veţi vedea că vine

Vreun duşman nesăbuit,

Să strigaţi atunci la mine,

Voi sări şi din mormânt!

Teo