Crăiasa Zăpezii

de Hans Christian Andersen

 

repovestire

 

Povestea este împărţită în şapte povestiri (şapte capitole), fiecare cu titlul său.

 

„Întâia povestire, în care e vorba de o oglindă şi de cioburile ei"

 

Se spune că era odată un vrăjitor atât de rău, încât părea să fie chiar cel rău (diavolul) pe pământ, care a născocit o oglindă... O oglindă a răului, în care, dacă se uita cineva, vedea totul schimonosit. Ucenicii vrăjitorului au plimbat oglinda pe la oameni, ca ei să vadă numai răul din lume, mărit şi întins. Dar apoi au vrut să se urce la cer, să arate oglinda îngerilor şi lui Dumnezeu, ca şi acolo să schimonosească... Se vede însă că puterea divină i-a oprit, că au scăpat oglinda din mână şi ea s-a spart în mii de cioburi, care - din nenorocire - s-au împrăştiat în lume. Unele au intrat în ochii oamenilor, făcându-i să vadă totul numai în rău (erau cioburi mici, nu afectau vederea, doar că ... înrăiau oamenii), altele în inimă - şi atunci acelora li se făceau inimile de gheaţă..., din alte cioburi îşi făcuseră oamenii ochelari şi geamuri... Și unele cioburi erau purtate de vânt şi puteau ajunge la oricine...

 

„A doua poveste, Un băieţel şi o fetiţă"

 

În acele vremuri tulburi, în care cioburile oglinzii vrăjite se tot împrăştiau, trăiau şi doi copii, un băieţel şi o fetiţă, Kay şi Gerda, care se iubeau ca doi fraţi, fiind vecini. Cât era vreme bună, ei se jucau lângă trandafiri. Iarna era mai greu... şi ei ascultau poveşti despre Crăiasa Zăpezii, regina fluturilor albi - adică a fulgilor de nea... Într-o seară, chiar, lui Kay i s-a părut (ori a fost realitate) că însăşi Crăiasa Zăpezii a intrat la el în odaie,


Totul până într-o bună zi, când un ciob din acea oglindă blestemată îi intră lui Kay şi în ochi, şi în inimă... Vă daţi seama ce dezastru! Bietul băiat a început să vadă totul pe de-a-ndoaselea, a rupt trandafirii, nu mai asculta poveşti şi se făcuse obraznic! Micuţa Gerda suferea, nu înţelegea ce se întâmplase.


Când a venit iarna, Kay şi-a legat săniuţa la o alta mai mare, ca să fie tras, cum a văzut că fac şi băieţii mai mari din oraş. Ghinionul lui: a legat-o tocmai de sania Crăiesei Zăpezii, care l-a răpit... A vrut băiatul să desprindă săniuţa, dar nu a putut. A vrut şi să spună o rugăciune, să cheme pe cineva în ajutor, dar nu-şi amintea decât tabla înmulţirii. Şi aşa s-a văzut el luat de Crăiasă. Aceasta i-a dat două sărutări pe frunte, în urma cărora copilul nu-şi mai aminti nimic, nici de ai lui, nici de trandafiri, nici de Gerda. I se părea minunată Crăiasa cea îngheţată şi rece.

 

„A treia povestire, Grădina vrăjitoarei"

 

În urma lui Kay, lumea a crezut că băiatul a murit, că s-a înecat în râul de la marginea oraşului, unde a căzut cu săniuţa. La început, şi Gerda a crezut tot aşa, dar odată cu venirea primăverii a început să aibă speranţă: Kay trăieşte! Gerda s-a dus până la râu, să-l întrebe dacă e Kay înghiţit de el sau nu. Chiar şi-a aruncat pantofiorii roşii în apă, cei noi, ca să i-i dea râului, la schimb pentru băieţel. Aşa sunt copiii, ei cred că toate se rezolvă uşor.


Fetiţa s-a urcat într-o barcă de pe malul râului, ca să arunce pantofiorii la adânc. Barca s-a desprins de mal şi fetiţa a pornit fără să vrea în călătoria ei spre Kay... I s-a făcut frică, dar a continuat drumul, cu speranţa în suflet.


Vântul a dus bărcuţa spre o livadă cu cireşi, în care se afla căsuţa unei vrăjitoare. Nu era una rea, ci una care se plictisea şi tare ar fi vrut ca Gerda să rămână cu ea. Ea a scos fetiţa din apă şi a pieptănat-o cu un pieptăne care a făcut-o pe Gerda să uite de toate. Avea vrăjitoarea o grădină minunată, cu toate florile pământului, care înfloreau mereu. Gerda, trăind la oraş, nu văzuse asemenea minunăţii... (dar vrăjitoarea, hoaţă, făcuse să dispară trandafirii din grădină, ca aceia să nu-i amintească Gerdei de Kay şi de căutarea ei).


Cum vrăjitoarea uitase să scoată trandafirii de pe pălăria ei, Gerda tot şi-a amintit. S-a dus repede în grădină şi a căutat o tufă cu trandafiri. Nu a găsit niciuna. Atunci Gerda a plâns şi lacrimile ei au scos din pământ trandafirii ascunşi de vrăjitoare. Deci fetiţa şi-a amintit de Kay şi i-a întrebat pe trandafiri dacă ştiu ceva de el, e mort sau viu? „Nu e mort", atât au ştiut trandafirii.


A încercat ea să afle mai mult de la celelalte flori din grădină (ştiți doar că în poveşti florile vorbesc), dar nu a aflat decât povestea lor, nu ştiau nimic de Kay. Atunci Gerda a fugit din grădina vrăjitoarei şi a continuat drumul, desculţă. Pantofiorii roşii rămăseseră plutind pe râu. Pierduse mult timp la vrăjitoare, deja venise toamna afară.

 

„A patra poveste, Prinţul şi prinţesa"

 

Tot mergând, Gerda întâlneşte un cioroi vorbăreţ (desigur, şi păsările vorbesc în poveşti, nu numai florile). Ea îi spune povestea ei, iar cioroiul crede că l-a găsit pe Kay, pentru că prinţesa din ţara lor a căutat un soţ deştept, care să nu fie intimidat de fala palatului, şi a găsit un băiat care pare să semene tocmai cu Kay. Iubita cioroiului, o cioară de la palat, o ajută pe Gerda să pătrundă pe furiş la palat, să vadă cu ochii ei pe tânărul cel deştept. Numai că... nu era Kay.


Gerda se împrieteni cu prinţul şi cu prinţesa (care au iertat ciorile pentru că au adus o necunoscută în palat) şi le spuse povestea ei. Ciorile au fost avansate în rang (cu dreptul de a primi toate firimiturile de la masă), şi nu au vrut să zboare libere... Iar Gerda a plecat mai departe, în lume, încărcată de daruri, cu ghetuţe noi şi cu o caleaşcă din aur plină de dulciuri... Cu tristeţe a plecat Gerda de la acei oameni buni şi de la acele ciori bune.

 

„A cincea poveste, Fetiţa tâlharilor"

 

Merse ce merse Gerda până ce nimeri cu caleaşca ei într-o pădure a tâlharilor. Aceştia îi luară totul, voind chiar şi pe ea să o omoare, şi aşa s-ar fi întâmplat, dacă nu ar fi ocrotit-o fetiţa tâlharilor, care era răsfăţată şi putea face tot ce voia. Ea chinuia nişte porumbei şi un ren şi locuia în palatul tâlharilor, un loc tare urât, plin de ciori şi buldogi...


Porumbeii i-au spus Gerdei că l-au văzut pe Kay, cum era dus în sania Crăiesei Zăpezii, în Laponia, unde e mereu frig şi gheață. Iar renul ştia drumul până acolo. A doua zi, fetiţa tâlharilor, care nu avea o inimă rea, a ajutat-o pe Gerda să fugă cu renul spre Laponia. I-a dat şi cele necesare, ca să nu-i fie frig şi foame.

 

„A şasea poveste. Lapona şi finlandeza"

 

Gerda a ajuns cu renul la casa unei lapone, care i-a dat un mesaj pe o bucată de peşte uscat, pentru o finlandeză, ce locuia mai aproape de conacul Crăiesei Zăpezilor. Finlandeza i-a primit în casa ei, unde era cald, cald, iar ea le ştia pe toate: ştia unde e Kay şi că are un ciob de oglindă în inimă şi praf de oglindă fermecată în ochi. Finlandeza a apreciat puterea Gerdei, care vine din inima ei curată şi pură, încât o ajută pe cale şi oamenii, şi animalele, şi plantele. Apoi i-a poruncit renului să o ducă pe fetiţă până la grădina Crăiesei Zăpezilor şi să o lase acolo.


Ei, dar Crăiasa Zăpezii era păzită de o armată de... fulgi uriaşi, cu diferite forme, care o înspăimântau pe fetiţă (care acum era desculţă în zăpadă...). Atunci ea a spus o rugăciune, şi din răsuflarea ei s-au format îngerași care au luptat cu fulgii şi cu frigul. Fetiţa avea acum calea liberă şi nu mai degera.

 

„A şaptea poveste. Ce se întâmplase la palatul Crăiesei Zăpezii şi ce s-a mai petrecut în continuare"

 

Vai, ce palat avea Crăiasa Zăpezii!!! Cu ziduri din zăpadă, ferestre şi uşi din vânt şi saloane din vârtejuri de zăpadă..., iar luminile erau de la aurore boreale. Totul era pustiu, rece, îngheţat, fără veselie şi voioşie. În mijlocul saloanelor era un lac îngheţat, iar bucăţile de gheaţă puteau alcătui un puzzle uriaş. Kay, vânăt de frig (dar nu simţea frigul, de la sărutările Crăiesei Zăpezii), încerca să formeze cuvântul „veşnicie" în puzzle-ul de gheaţă. Inima lui nu se transformase cu totul în gheaţă, transformarea era treptată şi mai avea foarte, foarte puţin...


Gerda a învins vântul de la uşi, spunând rugăciunea de seară, apoi l-a găsit pe Kay.


L-a îmbrăţişat, dar Kay nu o recunoştea şi nu simţea nimic. Gerga a plâns iar lacrimile ei au căzut pe pieptul lui şi i-au topit ciobul din inimă. Atunci a început şi el să se înduioşeze şi a plâns şi el, până a topit şi ciobul din ochi. Abia atunci şi-a revenit.


Piesele de puzzle s-au aranjat singure şi au format cuvântul „veşnicie", iar Crăiasa Zăpezii promisese că îl va lăsa pe Kay să fie propriul stăpân şi îi va da o pereche de patine noi, dacă va reuşi să-l formeze.


Copiii au plecat din palat, pe spinarea renului - care îi aştepta, alături cu o femelă ren, trecând înapoi pe la finlandeză, pe la laponă..., apoi au reîntâlnit-o pe fetiţa tâlharilor, care era sătulă de hoţiile din pădure şi fugise călare în lume. Ea le-a zis că prinţul şi prinţesa (cei care îi dăruiseră Gherdei caleaşca de aur) au plecat în străinătate, că cioroiul de la palat a murit...


Apoi Kay şi Gherda au plecat până au ajuns acasă, în oraşul lor. Toate erau ca înainte, numai că era primăvară şi ei şi-au dat seama că crescuseră; acum erau oameni mari. S-au aşezat pe scăunelele lor, sub trandafiri şi au ascultat cum bunica le citeşte din Biblie: „Dacă nu sunteţi ca nişte copii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor". Așa că ei, deşi crescuseră oameni mari, au rămas copii în sufletul lor, şi au întâmpinat cu bucurie vara.

 

Sfârşit.

- spre povești originale, click aici.

- spre pagina de povești clasice,
click aici.

spre poezie inspirată după povestea "Crăiasa Zăpezii", click aici.


123gifs071Teo

Voir les 0 commentaires - Ecrire un commentaire - Par Teo - Publié dans : povestile mele
Mardi 11 novembre 2 11 /11 /Nov 13:18
Retour à l'accueil

Cautare in blog

De Vizitat

banner-oficial.jpg

banner manastirea Halmyris

banner-centru.jpg

banner-hr.jpg

logo-jooble.gifbanner-zambetul-inimii.jpg

Calendrier

Avril 2014
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        
<< < > >>

Le chant de la semaine

Syndication

  • Flux RSS des articles
 
Créer un blog gratuit sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus - Articles les plus commentés