Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Vacanta non-stop

pur si simplu

Legenda de Craciun - 1

Legendă de Crăciun (1)

 

repovestire

 


Se zice în popor că atunci când S-a născut Hristos, unele dintre dobitoacele din ieslea sfântă L-au încălzit şi L-au ferit de oamenii răi care-L căutau de mic, dar altele nu. Primele dintre acestea au fost blagoslovite (binecuvântate), iar celelalte, nu.

 

Şi anume, oile, care suflau să-I fie Pruncului cald, au fost binecuvântate primele, şi ele, şi ce produc ele (caşul).

 

Apoi, se zice că au fost binecuvântaţi porcii, să aibă carne bună de mâncat, căci şi aceştia L-au încălzit pe Prunc.

 

Mai apoi, au fost binecuvântate vitele, să aibă piele bună de încălţăminte.

 

Dar la urmă, caii nu au vrut să-L ascundă pe Prunc, ci au păscut tot fânul din jurul Acestuia, aşa că despre cai se zice că de atunci nu se mai pot sătura niciodată şi carnea lor nu e bună de mâncat.

 

Adevărul este că, la Naşterea Domnului, animalele din iesle au suflat să-I fie cald Domnului şi Stăpânului lor, pe Care L-au recunoscut, spre ruşinea unora care nu
s-au închinat Mântuitorului nostru Iisus Hristos.




Spre alte legende, click aici.

Teo

Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article