Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Vacanta non-stop

Vacanta non-stop

pur si simplu

Viata Sfantului Teodor Marturisitorul, 27 decembrie

Viaţa Sfântului Teodor Mărturisitorul


şi a fratelui său, Teofan mitropolitul


pe scurt

după viaţa lor povestită în Vieţile Sfinţilor pe decembrie

(27 decembrie, sec. VIII)

 

„Nu se cuvine a ne ruşina sau a ne teme de faţa împărătească, acolo unde se mânie Dumnezeu de către împăratul cel pământesc." (din mărturisirea Sfântului Teodor)

 


 În vremurile în care trăia şi se ostenea pentru apărarea Sfintelor Icoane Sfântul Teodor Studitul, pe atunci a trăit şi Sfântul Teodor Mărturisitorul, cel cu acelaşi nume şi cu aceeaşi lucrare de apărare şi de luptă pentru biruinţa Ortodoxiei.

 

Sfântul Teodor s-a născut în Palestina, într-o familie de creştini, care l-au dat de mic la învăţătura cuprinsă în Sfânta Scriptură, pe el şi pe fratele lui mai mic, Teofan. De mici, aceştia s-au arătat ascultători, iubitori de Dumnezeu şi de carte, iar crescând, ei s-au călugărit, vieţuind o vreme la mânăstirea Sfântul Sava.

 

Venind vremea încercărilor, când împăratul Leon Armeanul a fost înşelat să creadă că icoanele sunt idoli şi că trebuie distruse, iar cei ce se închină lor - combătuţi, Sfântul Teodor a fost trimis să-l mustre pe acesta şi chiar pe patriarh (căzut în aceeaşi înşelare), fiind tare în credinţă şi neobosit în cuvântul înţelept.

 

 Ca să fie mai pe înţeles povestirea noastră, adăugăm că gândul diavolesc s-a strecurat în acele vremuri în minţile unor oameni, ca să nu iubească icoanele Mântuitorului, Maicii Domnului şi nici pe ale Sfinţilor, pentru ca, astfel, să se oprească minunile ce izvorăsc lumii prin icoane şi mângâierea pe care o primim prin închinarea noastră la Persoanele cereşti. Nu a fost o luptă uşoară aceea, de a sta împotriva conducătorilor împărăţiei şi ai Bisericii, dacă aceştia erau convinși că icoanele trebuie arse, călcate în picioare, batjocorite, fără vreo frică de Dumnezeu. Şi mai îngrozitor era faptul că oamenii care făceau asemenea fapte, distrugând icoanele cu trufie, se credeau creștini şi iubiţi de Dumnezeu..., deşi cea mai simplă logică ne spune: cum să aprobe Dumnezeu faptele celor ce călcau pe icoana sfinţită a Mântuitorului sau a Maicii Sale? În acele vremuri grele, toţi cei care s-au dovedit a fi înţelepţi să dezvăluie minciunile diavoleşti, au fost amarnic chinuiţi, bătuţi, surghiuniţi (adică izolaţi în locuri depărtate, fără hrană şi apă), întemniţaţi (închişi), jigniţi, torturaţi, ... fără ca să-şi piardă puterea de a dezvălui adevărul şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu.

 

Pentru cei care se miră cum au putut răbda Sfinţii asemenea necazuri, pe nedrept, să se gândească la faptul că pe toţi i-a susţinut şi întărit Însuşi Hristos, Mântuitorul, fără de care firea omenească se dovedeşte slabă la încercări. Tocmai tăria Sfinţilor a întărit atunci şi întăreşte şi azi credinţa şi rugăciunea multor oameni, care au luat aminte la exemplul lor, primind şi ei acelaşi har.

 

De aceea este de mare folos să ne amintim şi să citim deseori despre cele îndurate de Sfinţi, cu gândul la veşnica fericire din Împărăţia cerurilor.

 

 Aşa a pătimit şi Sfântul Teodor Mărturisitorul, împreună cu fratele lui, Teofan, de care nu s-a despărţit până la moarte. A fost bătut de multe ori, de mai mulţi împăraţi neiubitori şi necinstitori ai Icoanelor, fără să se clatine cu ceva în credinţă. De asemenea, în multe rânduri a fost surghiunit, iar mai spre sfârşitul vieţii, chiar i s-a scris pe faţă, lui şi lui Teofan, cu instrumente de tortură, din cuvintele pe care le rostea. Astfel, cei doi călugări şi sfinţi au ajuns să fie „însemnaţi" sau „înscrişi" pentru Hristos. De aceea, ei considerau aceste răni dureroase, pe care le-au purtat restul vieţii ca nişte semne, de mare cinste, arătând singure tuturor lupta lor pentru Ortodoxie.

 

Mai mult, nemaiştiind chinuitorii lor cu ce să-i supere, dorind aceasta cu orice preţ, au alcătuit o poezie de ocară împotriva lor, în care i-au numit „vase prea rele ale rătăcirii". Dar aşa erau alcătuitorii unor asemenea ocări, nu Sfinţii cei luminaţi, care nu au luat în seamă cuvintele mincinoase.

 

Într-o zi de 27 decembrie, Sfântul Teodor a trecut din viaţa aceasta la cea veşnică, fiind încă în închisoare, slăbit cu trupul în urma diferitelor chinuiri. Un călugăr aflat acolo a auzit cântări îngereşti, ale cetelor venite să întâmpine sufletul său credincios.

 

Iar Sfântul Teofan a mai vieţuit, ajungând mitropolit şi purtând până la sfârşit pe chip semnele chinuirii sale pentru credința cea adevărată. El a trăit și în vremurile când a biruit Ortodoxia, încetându-se distrugerea şi necinstirea Icoanelor, în vremea împărătesei Teodora.

 

 Moaştele Sfântului Teodor au fost păstrate şi cinstite, fiind făcătoare de minuni.



Spre alte vieți de Sfinți,
click aici.

Spre poezie în cinstea Sfântului Teodor Mărturisitorul și a fratelui său, Teofan, click aici.


Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article