Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Vacanta non-stop

Vacanta non-stop

pur si simplu

Poveste - Voinicul cel cu cartea in mana nascut

Voinicul cel cu cartea în mână născut

de Petre Ispirescu

 

repovestire

 


Cică a fost odată un moş şi o babă care nu aveau copii. Oricât s-au rugat ei şi au fost şi pe la doctori, nu au găsit leac, i-au prins bătrâneţile în singurătate. Într-o zi ei s-au hotărât să se despartă, să se ducă în lume şi să se mai întoarcă numai când vor avea semn că unul dintre ei este pe moarte. Iar semnul se arăta: babei pe o băsmăluţă de la nuntă, iar la moş pe un ştergar de la nuntă, prin trei picături de sânge.

 

Trece un timp şi iacă, moşul vede pe ştergarul lui picăturile. Atunci, iute se întoarce acasă, unde baba îl aştepta bine sănătoasă. Când o întrebă ce-a păţit, ea îi spuse că a întâlnit un moş mai bătrân decât vremea, care i-a zis să se întoarcă acasă, că Dumnezeu a auzit oful lor şi că-l va împlini. Într-adevăr, în scurt timp baba a rămas însărcinată şi mai apoi a născut un băiat frumos, cu o carte în mână. Orice făcea acel copil, nu dădea cartea din mână.

 

Cum se zice, la copil au venit ursitoarele într-o noapte, să-i ursească. Prima a zis că va fi Făt-Frumos, a doua că la 12 ani se va lupta cu duhurile rele, iar a treia că, dacă va scăpa de duhurile rele, va ajunge împărat. Moşul, treaz, a auzit vorba lor şi s-a supărat tare mult de ce a zis a doua, dar a tăinuit totul de babă, să nu o supere.

 

A crescut băiatul, s-a făcut ca de 12 ani şi tot cu cartea în mână era. Înţelept şi studios, încât tot satul venea la el după sfat. Până la urmă, când se apropia să împlinească cei 12 ani, moşul n-a mai putut ţine taina şi le-a zis şi lui, şi babei, vorbele ursitoarelor. Atunci copilul s-a gândit ca să cheme tot satul şi pe preot, ca să se roage în biserică, şi aşa să scape de acele duhuri. Trei zile s-au rugat cu toţii, iar duhurile s-au arătat mai întâi ca o ceaţă groasă, apoi ca şoareci şi lilieci, iar la urmă, ca un fel de călugăr care s-a coborât din turla bisericii şi l-a ridicat pe băiat, dispărând în văzduh...

 

Iar băiatul, tot cu cartea în mână. Supărat, călugărul acela (care nu era călugăr adevărat, ci doar înfăţişare de călugăr avea), a vrut să-i smulgă băiatului cartea, dar nu a reuşit, ci l-a scăpat pe acesta într-o prăpastie. Greu s-a dezmeticit băiatul, dar a scăpat cu viaţă. A urmat o perioadă în care a rătăcit prin pustietăţi, căci fusese dus departe de orice aşezare omenească. Când deja se făcuse mai mare, a ajuns la o împărăţie foarte stranie, în care peste tot erau maldăre de oase de om. Bătând la poarta împărăţiei, flămând şi obosit, paznicul aceleia i-a spus că o vrajă puternică apasă asupra acelor locuri, că nimeni nu scapă viu, ci putrezeşte, până când nu se va găsi un soţ pentru fata împăratului, care să reziste o noapte cu ea în cameră (unde, se vede, alte duhuri rele bântuiau). Şi până atunci nimeni nu reuşise să rupă vraja.

 

Băiatul nostru, Făt-Frumos, s-a hotărât să încerce el. S-a dus la fata împăratului şi, tot cu cartea în mână, a biruit vraja. A doua zi, oamenii împărăţiei au înviat şi s-a făcut nunta între Făt-Frumos şi fată, iar el a ajuns astfel împărat. Au trăit în linişte, pace şi bunăstare o perioadă, până când Făt-Frumos a dorit să vadă ce mai fac moşnegii lui... I se făcuse dor de ei. Primind un inel care îi putea face un palat pe loc, de la soţia lui, Făt-Frumos a plecat la drum lung, spre părinţi. Abia după alţi trei ani a ajuns la ei şi cu inelul le-a transformat bordeiul sărăcăcios în palat.

 

Dar, se ştie, bunăstarea unora atrage invidia altora. Aşa a fost şi cu Făt-Frumos. Boierul din satul părinţilor, văzând norocul ce a căzut pe capul acelor bieţi moşnegi, a căutat cu vorbe viclene să afle cum s-a făcut acel palat, a auzit de inelul lui Făt-Frumos, l-a invitat la masă, i-a pus în băutură prafuri de somn... Iar când voinicul a adormit, i-a scos inelul... Când a văzut acesta că a rămas păcălit, iar în locul palatului a apărut la loc bordeiul, s-a întristat adânc. Însă împărăteasa, soţia lui, prevăzuse că îi vor ieşi soţului ei şi oameni răi în cale. De aceea îi dăduse cu sine un om de încredere, care avea un al doilea inel, căruia îi puteai porunci şi îndată apăreau doi arapi care să-ţi împlinească dorinţa.

 

Făt-Frumos a poruncit arapilor să-i aducă inelul înapoi, şi aceştia l-au bătut pe acel boier, până a returnat inelul şi a recunoscut fapta. Apoi i-a rugat pe părinţi să meargă cu el, la împărăţie. Aceştia nu au vrut, zicând că vor să-şi afle sfârşitul în sătuceanul lor... Atunci Făt-Frumos a plecat, cu gândul la împărăteasa lui, de care stătuse prea mult timp despărţit. Pe drum, alte pericole... Boierul cel bătut venea pe urma lui, pândindu-l să-i ia acum amândouă inelele... Și a reuşit, pe când dormea şi Făt-Frumos, şi omul de încredere, să le fure...

 

Iarăși s-a întristat Făt-Frumos, dar şi-a văzut de drum. În cale i-au ieşit nişte lăutari care aveau puterea de a zbura prin văzduh, să-i spună că împărăteasa lui este silită să se mărite cu fiul împăratului vecin, datorită absenţei lui prea îndelungate din ţară... Că s-a pornit acela cu război şi a biruit. Lăutarii l-au luat pe sus pe Făt-Frumos şi l-au dus repede acasă (deci drumul nu a mai durat trei ani, ca la dus), unde s-a ridicat voinicul nostru la luptă şi a biruit pe vecin. Ca să-i fie bucuria întreagă, lăutarii au recuperat şi inelele furate.

 

Ajuns împărat peste două împărăţii, Făt-Frumos a domnit în mare fericire, alături de soaţa iubită.


- spre povești originale, click aici.

- spre pagina de povești clasice,
click aici.


123gifs071Teo

Partager cet article

Repost 0

Commenter cet article