Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Vacanta non-stop

pur si simplu

Viata Sfintilor 40 Mucenici din Sevasta, 9 martie

3903048810_616c4dd39f.jpgSfinţii 40 de Mucenici din Sevasta

(9 martie)

 

 

 

Demult, pe vremea împăratului păgân Liciniu, era interzisă închinarea la Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Creştinii erau obligaţi să aducă laude şi jertfe zeilor, sub ameninţarea cu moartea.

În acele timpuri, vieţuiau în cetatea Sevasta din Armenia patruzeci de soldaţi bravi, creştini. Voievodul lor, Agricola, a aflat că ei nu se închină zeilor şi a certat pe trei dintre ei.

- Dacă pentru împăratul pământesc ne-am luptat cu vitejie, cu atât mai mult o vom face pentru Împăratul cel Veşnic, din ceruri! Nu ne vom teme de chinuri sau de moarte! au răspuns soldaţii.

Agricola i-a închis pe cei trei soldaţi. Noaptea ei  s-au rugat, iar Domnul li S-a arătat şi le-a zis:

- Numai cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui!

A doua zi, Agricola i-a adunat pe toţi cei patruzeci de soldaţi credincioşi, grăindu-le astfel:

- Dintre toţi soldaţii oştirii mele, voi îmi sunteţi cei mai dragi, pentru că sunteţi cei mai înţelepţi, mai voinici, mai frumoşi, mai curajoşi dintre toţi. Deci nu vreau să vă pierd. Nu mă mâniaţi cu credinţa voastră, ca să nu vă fac rău.

- Dacă vrei să ne schimbi credinţa, nu ne trebuie cinstea pe care ne-o arăţi, i-au răspuns soldaţii.

Ei au fost cu toţii închişi. Unul dintre ei, pe nume Chirion, îi întărea şi pe ceilalţi, prin cuvintele sale înţelepte:

- Aşa cum în oaste am fost tovarăşi nedespărţiţi, buni slujitori ai împăratului pământesc, tot astfel, împreună să ne dăm viaţa pentru Hristos, Împăratul slavei. Şi împreună să fim veşnic, cu El, în împărăţia Sa!

După şapte zile, cei patruzeci au fost scoşi din temniţă spre a fi judecaţi de voievodul Agricola şi de voievodul Lisie. Iarăşi Chirion i-a sfătuit minunat pe prietenii săi:

- Amintiţi-vă, dragii mei, că mergeam întotdeauna la război, cântând psalmi şi rugăciuni. Şi biruiam mereu. La fel să facem şi acum, când avem de dat război cu satana şi cu diavolii nevăzuţi!

Atunci toţi au început să cânte: „Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele” şi alte frumoase rugăciuni ale proorocului David.

 

Iar poporul din cetate se adunase la judecata lor.

- Ori veţi primi funcţii mari, de vă veţi închina zeilor, ori veţi fi ucişi, de nu o veţi face, le-a zis Lisie.

- Nu-L vom părăsi pentru nimic pe Hristos, Dumnezeul nostru, au răspuns cei patruzeci.

Prin urmare, s-a poruncit soldaţilor păgâni să arunce cu pietre în soldaţii creştini.

Dar, prin minune, pietrele se întorceau singure asupra celor ce le aruncau, lovindu-i, ucigându-i. Mâniat, voievodul Lisie a luat cu mâna sa o piatră şi a aruncat-o în soldaţii credincioşi, dar aceasta s-a întors şi i-a rănit propriul obraz.

- E o vrăjitorie! a zbierat voievodul.

- E puterea lui Dumnezeu! a spus unul dintre soldaţi.

Cei patruzeci au fost iarăşi închişi, până la noi porunci. Stând la rugăciune, li S-a arătat din nou Mântuitorul, Care le-a spus:

- Nu vă temeţi de puţine chinuri, care vor trece. Răbdaţi, ca să primiţi cununi de la îngeri!

A doua zi, soldaţii creştini au fost readuşi la judecată. Ei au văzut lângă Agricola pe diavol, cum îi şoptea viclenii la ureche.

- Cei patruzeci de îndărătnici să fie băgaţi în lacul de lângă cetate şi ţinuţi în ger până la moarte! s-a strigat sentinţa voievozilor.

Într-adevăr, soldaţii au fost dezbrăcaţi şi băgaţi în apa îngheţată a lacului. Era o iarnă aspră şi afară şuiera un vânt puternic. Lângă lac s-a pregătit o baie caldă, ca să îi ispitească. Dacă vreunul dintre ei se lepăda de Hristos şi venea să se închine zeilor, era primit în acea baie încălzită. Mai mulţi soldaţi stăteau de pază, pe marginea lacului.

- Să primim gheaţa lacului şi să scăpăm de flăcările iadului! se îmbărbătau soldaţii din lac.

- Să răbdăm toate, pentru Raiul lui Hristos! îşi mai spuneau ei.

 

Peste noapte, gerul s-a făcut şi mai cumplit. Unul dintre cei patruzeci nu a mai putut suporta frigul din lac şi a ieşit, mergând la baia fierbinte. Dar, când a pus piciorul pe marginea băii, el a şi murit.

Ceilalţi soldaţi din lac s-au înfricoşat şi au început să se roage cu putere, deşi gheaţa lacului le străpunsese picioarele, însângerându-le:

- Doamne, Tu eşti Stăpânul zăpezii, al gheţii, al vânturilor. Nu ne lăsa copleşiţi de frig şi de durere, Doamne, ca să cunoască păgânii ce ne chinuiesc pe noi că Tu eşti Dumnezeul minunilor şi Stăpânul întregii lumi!

Peste încă două ceasuri, Dumnezeu a dat din cer o lumină caldă, care a topit gheaţa şi a încălzit apa lacului. Soldaţii de pe mal adormiseră. Numai paznicul închisorii era treaz şi vedea minunea. El a văzut, în plus, cum se coborau din cer treizeci şi nouă de cununi, pentru Sfinţii din lac.

- Unde este a patruzecea cunună? se întreba el. Atunci el a trezit pe soldaţii care dormeau, s-a dezbrăcat şi s-a aruncat în lac, strigând:

- Şi eu sunt creştin! Apoi s-a rugat:

- Doamne, primeşte-mă în ceata mucenicilor Tăi!

Furios şi neputincios, diavolul s-a arătat tuturor, în chipul unui om, şi a strigat:

- Vai, am ajuns de râs! Voi face ca măcar trupurile lor să fie arse, ca să nu le rămână moaştele! Vai mie!

Iar Sfinţii patruzeci de Mucenici se bucurau şi cântau rugăciuni.

Dimineaţa, voievozii s-au mirat aflând cele petrecute peste noapte. Apa lacului era şi acum caldă, deşi vântul şuiera cu putere, viscolind zăpada. Ei au crezut că toate acestea sunt vrăjitorii şi i-au trimis pe cei patruzeci la chinuri. Mucenicii au fost loviţi cu ciocanele peste glezne.

Mama unuia dintre mucenici venise la locul lor de suferinţă, ca să-şi îmbărbăteze fiul:

- Rabdă, iubitule, că mai ai puţin! Rabdă pentru Hristos!

Treizeci şi nouă dintre Mucenici au murit, în rugăciune. Trupurile lor au fost duse spre a fi arse. Dar fiul acelei mame, singur, încă mai răsufla. Femeia l-a luat în braţe şi l-a dus şi pe el la locul de ardere. Fiul ei a murit pe drum.

Deci s-a făcut un foc mare lângă un râu şi s-au ars trupurile Sfinţilor. Dar oasele lor au rămas.

- Să aruncăm aceste oase în râu! şi-au zis voievozii cei necredincioşi, la sfatul diavolului. Altminteri, creştinii le vor lua şi îi vor pomeni în toată lumea!

Aşadar, oasele mucenicilor au fost aruncate în râu. După trei zile, episcopul Sevastei i-a visat pe cei patruzeci de Mucenici, care i-au poruncit:

- Vino noaptea şi scoate-ne din râu!

El s-a dus pe malul râului, cu mai mulţi credincioşi, noaptea.

Iar moaştele Sfinţilor străluceau în apă, ca stelele. Episcopul a adunat de acolo toate părticelele de moaşte, păstrându-le cu cinste.

Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca aceia care Îl mărturisesc în lume să strălucească în ea ca nişte luceferi ai credinţei.

Iar numele celor patruzeci de Sfinţi care au fost chinuiţi şi au murit este: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Eunichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolaie, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie, paznicul închisorii.

Ei sunt pururea pomeniţi de creştini, atât prin slujba Sfintei Liturghii din 9 martie (data morţii lor), cât şi prin împărţirea de colăcei în formă de 8 răsturnat, numiţi „mucenici”.

 

 Sfinţilor Mucenici din Sevasta, rugaţi-vă lui Dumnezeu, să ne păstrăm credinţa până la sfârşitul vieţii!

 

(Textul a fost adaptat pentru copii de prof. religie Mirela Șova, după „Vieţile Sfinţilor pe luna martie”, retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901 – 1911; Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1995, sub îngrijirea P. C. Arhim. Ioanichie Bălan)

 

Spre poezie în cinstea Sfinților 40 Mucenici, click aici.

Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article