Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
Vacanta non-stop

Vacanta non-stop

pur si simplu

Vis împlinit

Vis împlinit

 

                                                                                   de Doina Maria Leonte

    În sfârşit a devenit şcolar  şi Dorinel, băiatul bruneţel cu gropiţă în bărbie!

Era aşa de drăgălaş că toate bunicuţele şi mătuşile îl ciupeau de obrăjor ori de câte ori îl întâlneau pe uliţă.

Acum se întorcea mândru de la şcoală cu ghizdanul în spate, îmbrăcat în uniforma bleumarin şi cu cămaşă albă. Abia aştepta să ajungă acasă, să se dezbrace, să mănânce şi să facă temele. Cel mai mult îi plăcea matematica, dar şi abecedarul, mai ales că doamna le spunea poveşti inventate de ea şi le-a promis că îi va învăţa şi pe ei să inventeze poveşti...

După ora de pregătit temele, se ducea pe imaş la fotbal cu copiii din sat.

Stătea cam o oră şi jumătate, că atât îi dădea voie mama, dar în timpul acesta tot imaşul era al lui...Grozav îi plăcea să mai alerge după mingea aceea albă cu buline şi făcea ce făcea că tot în poartă o dădea.


Când se întorcea acasă, bunicul lui glumea şi spunea:

-  Măi, Dorinel, de ce nu mergeţi voi, fiecare cu mingea lui, să nu mai alergaţi toţi după

o singură minge...

-  Glumeşti, mata bunicule, dar eu visez să ajung mare fotbalist…şi pentru asta trebuie

să mă antrenez în fiecare zi…

-  Ehei! Visezi mult...dar aşa şi trebuie să visezi şi să lupţi pentru împlinirea

viselor...Sunt mândru de tine!

-  Mulţumesc, bunicule! Când voi deveni campion te voi chema pe podium şi voi

spune: ,,Bunicul meu m-a încurajat să visez să devin campion! Poate că a fost şi visul lui…Iată, eu sunt împlinirea visului lui. Mulţumesc, bunicule!”

-  Dragul meu nepoţel, aş vrea să devii de două ori campion…

-  Cum adică, bunicule? ...întrebă mirat Dorinel. Bunicul ar fi vrut să îi spună că ar vrea

ca el să devină campion în lupta cu păcatul , cu minciuna, cu răutatea, dar era prea mic şi prea nevinovat ca să îi spună despre aceste lucruri...Se gândi doar că se va ruga mereu pentru el...În loc de răspuns, bunicul îi propusese să meargă în vizită la Ionuţ, un copilaş de vârsta lui Dorinel, venit din alt sat pentru o perioadă mai lungă...Dorinel încă nu îl cunoştea...Ionuţ încă nu ieşise afară...era bolnav..


Au luat nişte plăcinte şi au plecat.Băieţelul era într-un cărucior cu rotile...Lui Dorinel îi plăcu enorm acel scăunel...Nu mai văzuse până atunci...Încerca să îl roage pe Ionuţ să îl lase să stea un pic în el, neînţelegând că acesta nu se putea da jos...Bunicul i-a şoptit doar, că îi va explica acasă...şi că ar fi bine să îl facă pe Ionuţ să se simtă fericit...

Aşa că Ionuţ a început să povestească despre fotbal, despre mingea care aleargă pe tot imaşul, despre goluri...despre visul lui de a fi campion...Bunicul îl tot ghiontea, dar Dorinel povestea tot mai mult dorind să îl facă fericit pe Ionuţ şi încercând să îl invite şi pe el pe imaş...Până în clipa în care, Ionuţ, zâmbitor, îi spuse:

-  Dorinel, eu nu voi putea juca niciodată fotbal…Picioarele mele sunt bolnave…am

avut un accident…Dar mă bucur că tu poţi juca…să joci şi pentru mine şi voi fi fericit…

   Dorinel, plin de uimire, privind picioarele imobilizate ale lui Ionuţ, se uită la bunicul lui care era întors un pic într-o parte…Simţi cum inima în pieptul lui bate aşa de tare de părea că voia să iasă afară din piept…A oftat! Poate primul lui oftat! S-a apropiat de Ionuţ, l-a prins de mână şi i-a promis că va juca fotbal şi pentru el cât va putea de bine…

Pe drumul spre casă, bunicul îşi dădu seama că nu mai trebuie spus nimic…Unele lucruri se înţeleg şi se simt fără cuvinte…Doar în pragul casei i-a amintit să îşi urmeze visul.


…Anii au trecut…Dorinel şi-a urmat visul şi a ajuns campion cu echipa de juniori, iar el a fost desemnat cel mai bun jucător al anului. În clipa aceea de triumf, s-a făcut o linişte deplină fiindcă Dorinel l-a adus pe podium pe Ionuţ în căruciorul lui ajutat de bunicul lui. L-a luat luat pe bunic lângă el de o parte şi pe Ionuţ de cealaltă parte..

Cu emoţie în glas a spus:

-  Sunt campion pentru că ,,Bunicul meu m-a încurajat să visez să devin campion!

Poate că a fost şi visul lui…Iată, eu sunt împlinirea visului lui. Mulţumesc, bunicule!”

Apoi privi spre Ionuţ şi le spuse tuturor:

-  Am jucat de două ari mai bine, pentru că am jucat şi pentru Ionuţ…El este adevăratul

campion! El şi-a învins tristeţea şi neputinţa…Voi dărui jumătate din banii mei pentru ca Ionuţ să aibă un cărucior performant…

    Toată mulţimea aplauda, iar colegii de echipă l-au ridicat pe Ionuţ sus de tot cu tot cu cărucior…apoi au procedat la fel şi cu Dorinel…

    Pe ici colo, mame, taţi, bunici şi bunicuţe, se căutau de şerveţele…

    Bunicul făcu o cruce mulţumind lui Dumnezeu că a lucrat la inima lui Dorinel…Rugăciunile lui l-au crescut campion al generozităţii, la iubirii de oameni.


(primită la Redacţia Lăcaşuri Literare)

Partager cet article

Repost 0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article