Viata Sfantului Spiridon al Trimitundei, 12 decembrie

Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei

(12 decembrie)

Sfântul Spiridon s-a născut în Cipru, fiind în copilărie păstor de oi. Era un copil bun şi modest. Crescând, el s-a căsătorit şi a avut copii. A rămas în continuare blând, milostiv şi bun.

După o vreme, lui Spiridon i-a murit soţia. El nu s-a mai căsătorit, ci a continuat să facă multe fapte bune. Spre exemplu, primea în gazdă străini şi îi ospăta. Dumnezeu a plăcut atât de mult viaţa simplă şi curată a Sfântului, încât i-a dat darul facerii de minuni. Astfel că Spiridon putea vindeca boli grave şi putea goni duhurile rele din oameni.

Văzând acestea, credincioşii l-au ales episcop al cetăţii Trimitunda din Cipru.

Fiind într-un an secetă în Trimitunda, Sfântului Spiridon i s-a făcut milă de oamenii înfometaţi şi s-a rugat lui Dumnezeu, să dăruiască ploaie. Îndată s-au adunat mulţi nori pe cer. Totuşi, nu ploua.

- Doamne, fie-Ţi milă de poporul tău şi dă picături de ploaie roditoare! s-a mai rugat Sfântul.

Abia atunci s-a pornit ploaia, care a durat mai multe zile, până când Sfântul s-a rugat iarăşi, să se oprească. Atunci pământul, grădinile şi livezile au rodit mult.

Peste câţiva ani, a venit o nouă secetă în cetate. Oamenii aveau grâu strâns din anul roditor. Când şi acela s-a terminat, un negustor a început să vândă grâu adus din alte părţi, la un preţ foarte mare. El se bucura că e secetă, ca să poată câştiga bani mai mulţi.

Un om sărac a venit la acel negustor şi l-a rugat:

- Fie-ţi milă de mine, domnule, şi dă-mi puţin grâu, căci îmi mor copiii de foame!

- Dacă aduci bani, îţi dau. Altfel, nimic nu vei primi de la mine, i-a răspuns negustorul.

Săracul s-a plâns Sfântului Spiridon de lipsa de milă a negustorului bogat.

- Nu te tulbura, omule, i-a zis Sfântul. Căci mâine casa ta va fi plină de grâu, iar bogatul acela va veni la tine şi te va ruga sa iei grâu fără bani.

Într-adevăr, iată ce s-a întâmplat în noaptea aceea: a venit o ploaie mare, care a dărâmat din hambarele cu grâu ale negustorului. Grâul a fost dus de ape prin toată cetatea, iar oamenii l-au strâns în casele lor. Bogatul striga, disperat că-şi pierduse grâul. Şi cel sărac a adunat grâu, până când şi-a umplut casa.

- Ia grâu cât pofteşti, omule, i-a spus acum negustorul celui sărac.

După această întâmplare, negustorul acela a rămas tot nemilos. El avea şi alte hambare cu grâu decât cele luate de apă. A venit deci la el un alt om, un plugar sărac, care l-a rugat să-i dea grâu pe datorie. Seceta nu se sfârşise. Însă negustorul nu a vrut să-i dea.

Plugarul s-a dus plângând la Sfântul Spiridon, spunându-şi păsul. Fără ca plugarul să vadă, Sfântul Spiridon a atins cu mâinile un şarpe din grădină, care, la rugăciunea acestuia, s-a transformat într-un bulgăre de aur. Sfântul episcop a luat bulgărele şi l-a dat plugarului, ca să-l ofere negustorului în schimbul grâului necesar, până când va avea bani să plătească.

Plugarul a mulţumit şi a făcut astfel. După o vreme, când foametea şi seceta s-au sfârşit, omul a putut plăti negustorului şi a luat aurul înapoi, ducându-l Sfântului Spiridon.

- Să lăsăm acest bulgăre să fie iarăşi ceea ce era, după cum binevoieşte Dumnezeu, a zis Sfântul. Atunci bulgărele s-a făcut din nou şarpe şi a fugit în grădină. Plugarul s-a înspăimântat şi a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Spiridon.

Se mai ştie că un prieten de-al Sfântului ajunsese la închisoare, pe nedrept. Ba chiar fusese condamnat la moarte, cu toate că era nevinovat. Sfântul s-a grăbit să vină în ajutor prietenului său. El avea de trecut peste un râu tulbure, umflat de ploi.

Atunci Sfântul a poruncit apei:

- Stai! Lasă-mă să trec, să salvez pe prietenul meu! Dumnezeu îţi porunceşte aceasta!

Deci s-a făcut cărare uscată prin râu, ca să treacă Sfântul şi însoţitorii săi de drum. Aceştia, uimiţi, au alergat mai înainte la judecător şi i-au povestit minunea. Imediat, el a eliberat pe prietenul Sfântului Spiridon, înţelegând că e nevinovat.

În anul 325 după Hristos, Sfântul Spiridon s-a dus la Niceea, împreună cu toţi episcopii lumii, ca să arate că e greşită învăţătura lui Arie. Acela spunea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, egal cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Sfântul Duh. Sfântul episcop nu avea multă învăţătură de carte.

Dar la acea măreaţă adunare erau veniţi şi filosofi înţelepţi, dar necredincioşi. Pentru ei, Sfântul Spiridon a făcut această minune: a luat în mână o cărămidă şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Atunci focul în care fusese arsă cărămida s-a ridicat la cer, apa care o alcătuia a căzut la pământ, iar lutul cărămizii a rămas în mâna Sfântului.

Deci aşa a priceput unul dintre filosofi că Dumnezeu e Unul şi Sfânta Treime. El s-a creştinat îndată şi a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Său.

Sfântul Spiridon a avut o fată, Irina, pe când era căsătorit şi nu fusese făcut episcop. Aceasta a murit de tânără.

După îngroparea Irinei, o femeie a venit la Sfânt plângând şi i-a zis:

- Părinte, eu îi lăsasem fiicei domniei tale un obiect de aur, pentru o vreme. Numai ea şi cu mine ştiam de aceasta. Cum mai pot eu acum să primesc înapoi obiectul meu?

Sfântul a căutat acel obiect prin casă, dar nu l-a găsit. Atunci el s-a dus la mormântul Irinei şi a strigat către ea:

- Fiică, unde este obiectul de aur, lăsat ţie de femeia aceasta?

Irina s-a sculat din mormânt şi a spus:

- În locul cutare l-am ascuns.

- Dormi la loc, copila mea, până la învierea morţilor. Şi s-a culcat iarăşi Irina în mormânt, iar obiectul a fost găsit în locul arătat de fată. Toţi s-au înspăimântat de această minune.

Sfântul Spiridon a făcut foarte multe minuni: a vindecat boli trupeşti şi sufleteşti, a înviat morţi. Pe Sfânt îl ascultau chiar şi animalele, după cum se vede din minunea următoare:

Un om a venit odată la Sfântul Spiridon, ca să cumpere o sută de capre din turma acestuia. El a dat bani Sfântului numai pentru 99 de capre, ştiind că acesta nu îi va număra banii. Aşa s-a şi întâmplat.

- Du-te, omule, şi ia-ţi caprele cumpărate! i-a zis Sfântul episcop acelui negustor.

Negustorul a luat o sută de capre şi voia să plece. Dar una dintre ele a fugit înapoi, la Sfânt, ca şi cum ar fi ştiut că nu este plătită. Oricât a alergat omul acela după ea, să o aducă împreună cu celelalte 99, nu a reuşit. Capra se smucea şi fugea de la el. În cele din urmă, omul a luat-o pe umeri şi aşa o ducea. Iar capra se zbătea şi-l împungea cu corniţele ei pe cel mincinos.

Sfântul Spiridon şi-a dat seama de ce e nărăvaş bietul animal şi a zis negustorului cu blândeţe:

- Fiule, nu cumva capra aceasta vrea să ne spună ceva? Nu cumva ne-ai ascuns vreun lucru?

- Aşa este, părinte, zise ruşinat negustorul. Această capră nu a fost plătită de mine. Iertaţi-mă, părinte!

Apoi el a dat preţul pentru capră şi aceasta s-a dus liniştită după el, până acasă.

Sfântul Spiridon avea în grijă şi câteva oi. Într-o noapte, au venit la ele nişte hoţi, ca să fure dintre ele. Dar Dumnezeu Însuşi păzea oile Sfântului. Aşa că hoţii s-au trezit prinşi cu legături nevăzute de mâini şi de picioare, încât au fost ţinuţi nemişcaţi lângă oi, până dimineaţa. A doua zi, Sfântul i-a văzut la oi şi  i-a dezlegat, prin rugăciunea sa.

- Să nu mai poftiţi bunurile altuia! i-a sfătuit Sfântul Spiridon şi le-a dat în dar câte un berbecuţ.

- Luaţi aceşti berbeci, le-a zis el, că v-aţi ostenit aici toată noaptea!

Iată o altă minune a Sfântului Spiridon:

Pe când călătorea el pe un drum, a poposit noaptea la un han. Nişte oameni necredincioşi şi invidioşi pe Sfânt au tăiat noaptea capetele cailor lui de drum. Dimineaţa, Sfântul episcop şi-a găsit caii ucişi. El a poruncit slugii sale să pună capetele cailor la locul lor.

Şi era un cal alb, iar celălalt era negru. Din greşeală, sluga a pus capul alb calului negru şi capul negru calului alb. Îndată au înviat caii. Şi toată lumea se mira de calul negru cu cap alb şi de calul alb cu cap negru! Necredincioşii care omorâseră caii s-au ruşinat în urma acestei minuni.

Întreaga viaţă a Sfântului Spiridon a fost închinată lui Dumnezeu, căci el a ajutat pe oameni cu sfaturile şi cu minunile sale, cu rugăciunile sale, cu slujbele sale de la Sfânta Biserică, dar şi cu munca sa la câmp şi la îngrijirea animalelor.

Cinstitul episcop Spiridon a fost un om simplu, bun şi blând. A fost îngropat cu mărire, la adânci bătrâneţi, în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Trimitunda. La mormântul său se fac multe minuni.

Numele său înseamnă „coşuleţ de pâine”. Adică el a strâns în sine Pâinea vieţii celei veşnice, pe Hristos, Dumnezeul nostru!

Sfinte Spiridon, mare făcătorule de minuni, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Textul a fost adaptat pentru copii de prof. Mirela Șova, după „Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie”, retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901 – 1911; Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, sub îngrijirea P. C. Arhim. Ioanichie Bălan)