Viata Sfantului Leon, 20 februarie

Sfântul Leon, făcătorul de minuni

(20 februarie)

Sfântul Leon s-a născut în Ravena, având părinţi credincioşi, de neam bun. Pentru faptele sale binecuvântate şi pentru viaţa sa minunată, Leon a fost ales episcop al Catanei.

El a strălucit ca un „leu”, după cum îl arată şi numele, în apărarea creştinilor de atacurile diavolilor şi ale învăţăturilor greşite. Leon a rămas în amintirea credincioşilor prin ajutarea săracilor şi prin minunile pe care le făcea, spre a aduce la credinţa creştină pe păgâni.

Spre exemplu, într-o zi el s-a dus cu mai mulţi oameni la statuia unui zeu din cetate. Leon s-a rugat şi idolul s-a prăbuşit singur, iar în locul lui a răsărit pe loc o cruce. Pe acel loc episcopul a zidit mai apoi o biserică.

În vremea lui Leon, trăia în Catania cel mai mare vrăjitor de până atunci, pe nume Eleodor, care fusese creştin, dar se lepădase de credinţă şi îşi vânduse sufletul cel mândru diavolului, ca să îi dea în schimb funcţia de conducător al cetăţii.

Eleodor a început să tulbure pe oamenii din Catania cu vrăjile pe care le făcea. Cu puterile primite de la diavoli, Eleodor îi păcălea pe oameni în fel şi chip, numai ca să râdă de ei. El prefăcea pietrele şi lemnele în aur şi le vindea, iar după ce erau cumpărate, acestea redeveneau pietre şi lemne...

Conducătorul Cataniei a încercat să-l prindă pe vrăjitor, spre a-l pedepsi. Dar nu a reuşit. De aceea el a trimis o scrisoare la împărat, povestindu-i despre răutăţile lui Eleodor. Trimişii împăratului au venit în Catania şi s-au întâlnit cu vrăjitorul, după un drum lung de treizeci de zile.

Eleodor i-a dus pe trimişii împăratului într-o clipă înapoi la Bizanţ, cu ajutorul diavolilor. Împăratul a vrut să taie capul vrăjitorului, dar acesta a dispărut fără urmă, râzând, scufundându-se      într-un ... pahar cu apă!

Iarăşi a fost căutat Eleodor în Catania şi adus în Bizanţ. El a început să facă diferite semne diavoleşti: întâi a dispărut orice foc din cetate, apoi a adus o foamete chinuitoare, căci pieriseră bucatele. Multe alte vrăji făcea Eleodor şi scăpa de fiecare dată de pedeapsa morţii, care i se cuvenea, după lege.

Episcopul Leon l-a mustrat pe vrăjitor şi l-a rugat să se lase de toate ticăloşiile diavoleşti. Dar Eleodor era şi mai aţâţat spre batjocură şi rele. El a venit o dată la slujba Sfintei Liturghii, în zi de sărbătoare, încercând să îi vrăjească pe toţi credincioşii din biserică, chiar şi pe Leon, să danseze.

Dar Dumnezeu nu a îngăduit această îndrăzneală.

Sfântul Leon s-a supărat de obrăznicia vrăjitorului şi s-a rugat astfel:

- Doamne, ajută-mă să-l ruşinez pe Eleodor, cu toate vrăjitoriile lui!

După terminarea slujbei, el s-a dus la Eleodor şi  l-a luat cu sine, zicându-i:

- Să te certe Dumnezeu, aşa cum l-a certat şi pe diavolul, tatăl tău!

Sfântul a poruncit mulţimii adunate să înalţe un foc mare şi a intrat cu Eleodor în acel foc. Leon nu era atins de flăcări, nici el, nici veşmintele sale; dar Eleodor a ars complet, până s-a făcut cenuşă, ducându-se la focul cel veşnic al iadului.

Împăratul a aflat de minune şi l-a chemat pe Leon la sine, să-l cunoască. El s-a încredinţat că episcopul este sfânt, nu numai după chipul său luminos, ci şi după minunile pe care le săvârşea. Spre exemplu, Leon a pus cărbuni aprinşi şi tămâie pe haina sa, tămâind, iar îmbrăcămintea nu a ars.

De asemenea, Leon a vindecat mulţi orbi, paralizaţi, îndrăciţi, cu rugăciunile sale. Şi nu se lăuda pe sine pentru acestea, ci dădea slavă lui Dumnezeu, Dătătorului de putere şi de înţelepciune.

După moartea sa, un nesfârşit număr de minuni s-a dăruit şi se arată până astăzi la sfintele sale moaşte, izvorâtoare de mir frumos mirositor.

Chiar în ziua mutării sale la cer, pe 20 februarie, o femeie cu o boală grea, nevindecată de doctori, din altă cetate, venise la Sfânt, să-l roage să o ajute. Ea nu ştia că Sfântul murise. Ea a auzit clopotele, care se trăgeau să vestească moartea sfântului episcop în toată Catania.

Femeia a alergat la moaştele Sfântului, s-a închinat şi îndată s-a vindecat.

Aşa a vieţuit Sfântul Leon, „leul” ce a izgonit atât „şerpii” (vrăjitorii), cât şi „vulpile” (necredincioşii), prin puterea rugăciunilor sale!

Sfinte Leon, făcătorule de minuni, ocroteşte-ne de atacurile cele îndrăzneţe ale demonilor vicleni!

(Textul a fost adaptat pentru copii de prof. religie Mirela Șova, după „Vieţile Sfinţilor pe luna februarie”, retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901 – 1911; Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, sub îngrijirea P. C. Arhim. Ioanichie Bălan)