Viata Sfintei Filofteia de la Curtea de Arges, 7 decembrie

Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş

(7 decembrie)

Sfânta Filofteia s-a născut în cetatea Târnovo din Bulgaria şi a crescut în sânul unei familii creştine. Tatăl său era plugar. Iar mama ei a trăit puţină vreme, după care a murit. A avut însă timp această cinstită maică să îşi înveţe copila spre faptele bune, care Îi plac lui Dumnezeu.

Fetiţa orfană de mamă nu a avut o copilărie tristă, pentru că şi-a bucurat sufletul cu împlinirea celor învăţate de la mama ei. Ea a iubit înţelepciunea cuvintelor lui Dumnezeu, postul, rugăciunea, ajutarea săracilor şi a celor aflaţi la nevoie. Nu avea vreme şi nici dorinţă de a se îmbrăca în haine scumpe, de a participa la jocurile şi dansurile copiilor şi tinerilor din cetatea ei.

Adesea, Filofteia mergea la biserică, ascultând cuvintele Domnului cu multă atenţie. Ea se ruga în sinea ei lui Dumnezeu, să îi dea puterea de a şi împlini cele auzite.

Într-o zi, copila a ascultat la slujbă cuvintele: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.” A simţit cu toată inima că vorbele acestea îi sunt adresate ei, de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.

Faptele bune pe care le făcuse până atunci i    s-au părut mici şi puţine. Filofteia s-a hotărât să fie mult mai milostivă cu cei din jur, ca şi Domnul să aibă milă de ea şi să îi dăruiască împărăţia cerurilor.

- Oricine îmi va cere ceva, fie de mâncare, fie îmbrăcăminte, îi voi da. Pe nici un flămând sau nevoiaş nu-l voi trece cu vederea. Aşa îşi zicea micuţa Filofteia. Numai Dumnezeu cunoştea gândul ei cel bun. Ea nu a spus de această dorinţă nimănui, nici măcar tatălui său, ca să nu fie lăudată de oameni.

De atunci Sfânta a început să dăruiască celor săraci tot ce avea, după puterea ei. Dacă o certa mama sa vitregă sau tatăl ei, răbda fără supărare. Dar nu oprea izvorul milei din inima ei.

Diavolul nu a putut suporta bunătatea, mila şi curăţia Filofteii. De aceea, s-a ţinut sfat între îngerii cei răi:

- Haideţi să atacăm această copilă slabă şi să o învingem, cu răutatea noastră. Să nu mai poată face milă cu nimeni. Dacă am putut să o înşelăm pe Eva, de demult, şi să o scoatem din Rai, vom putea face la fel şi cu Filofteia.

Şi diavolii au început să aducă gânduri rele, mai ales mamei vitrege şi tatălui Filofteii. Mama ei vitregă stătea mai mult în casă, ocupată cu treburile casnice, iar tatăl ei era plecat, de obicei, la munca sa de plugar. Filofteia a început să fie bătută şi ocărâtă de mama sa vitregă, pe care o ajuta la treabă.

Când venea tatăl său de la câmp, aceasta o pâra pe fată şi lui, că e neascultătoare, leneşă şi obraznică. Dar Filofteia nu făcuse nimic din toate aceste răutăţi. Ea se ruga tot timpul Domnului, să îi dea putere, să rabde totul, până la sfârşit.

- Doamne, iartă pe tatăl meu şi pe mama mea vitregă. Luminează-le mintea şi dăruieşte-le dragoste. Iartă-mă şi pe mine şi ajută-mă să îi ascult, să le mulţumesc, să îi iubesc, se ruga Filofteia.

Tatăl fetiţei era supărat că Filofteia nu se găteşte, ca celelalte fete. Din când în când el îi cumpăra haine scumpe, ca să fie şi ea în rândul celor de seama ei. Numai că Sfânta le dăruia pe acestea săracilor, îndată ce îi întâlnea în calea sa.

Mai trebuie să spunem că nimic din lumea aceasta nu îi aducea bucurie Sfintei: nici mâncarea aleasă, nici îmbrăcămintea scumpă, nici dansul. Singurul ei dor era după Rai, după Mirele ei, Hristos. Deşi era în lume, cu oamenii, sufletul ei era înălţat la cer, printre îngeri. De aceea o şi urau diavolii atât de tare.

Văzând faptele fiicei sale, tatăl s-a umplut de mâhnire şi de mânie. El a vrut să o oprească de la toate milosteniile ei şi a bătut-o de mai multe ori, cu biciul, cu pumnul, cu palma, cu lemne; a tras-o de păr şi în multe alte feluri a chinuit-o.

Mai ales când o trimitea la biserică, în zi de sărbătoare, cu haine noi, şi o vedea venind acasă îmbrăcată în zdrenţele cerşetorilor, tatăl o învineţea pe tot trupul pe fetiţa sa cea miloasă.

- Unde sunt hăinuţele pentru care am muncit? o întreba el, în timp ce o bătea.

Iar Filofteia tăcea şi îndura bătaia, mulţumind lui Dumnezeu că îi dă putere să rabde.

Aşa a trăit Sfânta până când a împlinit doisprezece ani. Când a venit vremea semănatului, într-o primăvară, tatăl Filofteii s-a dus la câmp. Soţia lui urma să gătească mâncare, iar fata să o ducă tatălui său.

Cum ducea ea merindele, săracii îi ieşeau în cale, cerându-i câte ceva. Ei ştiau că Sfânta se va îndura de lipsurile lor. Ea le dădea din mâncarea tatălui său. Numai că acesta nu se sătura cu ceea ce îi rămânea. El s-a supărat mai întâi pe soţie:

- De ce mă laşi flămând pe câmp?

- Eu îţi trimit bucate din belşug, i-a zis mama vitregă. Poate că fiica ta dă din ele săracilor, după cum are obiceiul.

Tatăl s-a hotărât să pândească ce face fata cu mâncarea. El a văzut cum vin săracii după ea pe drum şi cum ea le dă din hrana lui. De supărare, el a aruncat în Sfântă cu securea de la brâu, lovind-o la picior.

Prin minune, îndată Filofteia a murit. Ea a ajuns muceniţă, adică a fost omorâtă pentru credinţa ei, chiar dacă pe atunci era vreme de pace pentru creştini.

Sufletul ei s-a urcat la Dumnezeu, în ceata Sfinţilor. Diavolii s-au ruşinat şi s-au supărat, că o copilă de doisprezece ani i-a învins cu bunătatea şi cu răbdarea ei. Iar trupul ei a început imediat să strălucească foarte tare. Tatăl Filofteii s-a speriat şi a alergat la episcopul cetăţii, povestindu-i tot.

Episcopul a venit cu mulţi preoţi, cu mulţi credincioşi, la locul sfintelor moaşte. Ei au aprins lumânări şi au tămâiat locul, citind numeroase rugăciuni. După aceea, ei au vrut să ducă trupul Sfintei în cetate. Dar acesta nu putea fi mişcat din loc.

Ei s-au înspăimântat şi s-au rugat de Sfântă, să meargă cu ei în cetate.

- Sfântă Filofteia, dacă nu vrei să rămâi în ţara ta, atunci spune-ne, unde vrei să te ducem? Ce loc al pământului vrei să ocroteşti? Şi a rostit episcopul numele mai multor oraşe mai mari şi mai mici, ca să vadă unde doreşte Sfânta să meargă. De-abia când a spus „Curtea de Argeş”, trupul ei a devenit uşor şi a putut fi ridicat.

Deci s-a trimis o scrisoare domnitorului Ţării Româneşti de atunci, Radu Voievod, despre minunea petrecută în Târnovo şi despre voia Sfintei. Aşa a dorit Sfânta copilă, să păzească pe poporul românesc.

Radu Voievod a primit sfintele moaşte ale Muceniţei şi le-a dus în biserica domnească din Curtea de Argeş. Ele nu au mai fost mutate din acel loc. La sfintele moaşte s-au făcut şi se fac multe minuni: vindecări de boli, alungarea duhurilor necurate din oameni şi multe altele.

Iată cum sufletul copilei sfinte a zburat în Rai ca o pasăre luminoasă, iar trupul ei a rămas ca ajutor pentru oameni, plin fiind de Duhul Sfânt. Sfânta Filofteia este şi astăzi plină de milă faţă de toţi cei ce o cheamă în rugăciune, după cum a fost şi în viaţă.

Numele ei îi arată şi întreaga ei vieţuire, pentru că „Filofteia” înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu”.

Slavă lui Dumnezeu pentru Sfinţii Săi minunaţi!

(Textul a fost adaptat pentru copii de prof. religie Mirela Șova, după „Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie”, retipărite şi adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după ediţia din 1901 – 1911; Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, sub îngrijirea P. C. Arhim. Ioanichie Bălan)